Trafic RECORD la Aeroportul Internațional Timișoara în primele cinci luni ale anului

Trafic RECORD la Aeroportul Internațional Timișoara în primele cinci luni ale anului

- in Actualitate, Locale, Social, Stiri
0

Aeroportul Internaţional Timişoara continuă trendul ascendent în ceea ce priveşte numărul de pasageri şi al zborurilor.

Comparativ cu primele cinci luni ale anului trecut, rata de creştere a fost de 66% la numărul de pasageri (376.997 pasageri în ianuarie-mai 2016, faţă de 623.960 pasageri în aceeaşi perioadă, în 2017) şi la peste 40% la numărul de zboruri (de la 4925  de zboruri în primele cinci luni ale lui 2016, la 6961  zboruri, în 2017). Astfel, în medie, zilnic peste 4100 de pasageri au tranzitat aerogara timişoreană în acest an. La categoria marfă, cantitatea transportată a crescut cu 1,5%: de la 1544 de tone în primele  cinci luni ale lui 2016, la 1569 tone – în aceeaşi perioadă a acestui an.

„În fiecare lună înregistrăm adevărate recorduri de trafic. Acest lucru ne bucură pe de-o parte, însă pe de altă parte ne şi obligă să continuăm într-un ritm susţinut toate investiţiile pe care ni le-am propus să le realizăm pe termen scurt şi mediu până în 2020: o aerogară nouă, extinderea parcării auto s.a, pentru a asigura facilităţi suficiente de spaţii şi servicii pentru a satisface creşterea numărului de clienţi”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.

În perioada ianuarie – mai 2017, destinaţiile preferate ale pasagerilor au rămas constante: Bucureşti, Londra şi Munchen.

În total, în această vară sunt disponibile direct din Timişoara 28 de destinaţii, din care 19 destinaţii regulate externe, patru destinaţii interne şi alte cinci destinaţii de vacanţă în regim charter.

Începând din ultima săptămână a lunii mai, au început şi zborurile charter de vacanţă. În această vară vor fi nouă curse săptămânale spre cinci destinaţii: Antalya (patru curse pe săptămână în zilele de luni, marţi, joi şi vineri), Zakynthos (o cursă pe săptămână, în fiecare luni), Heraklion (două zboruri săptămânale, în zilele de miercuri şi vineri), Santorini (o cursă, în zilele de duminică) şi Palma de Mallorca (în fiecare vineri).

Din toamnă, mai exact din luna octombrie, au fost anunţate alte două destinaţii: Frankfurt (zbor zilnic) şi Tel Aviv (luni şi vineri).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *