”Tovarăși, vizitați-vă trecutul!” – mesaj de întâmpinare la Muzeul Consumatorului Comunist

”Tovarăși, vizitați-vă trecutul!” – mesaj de întâmpinare la Muzeul Consumatorului Comunist

Strada arhitect Szekely Laszlo nr. 1 – un nou reper în Timișoara. Sâmbătă, aici, a fost inaugurat unicul Muzeu al Consumatprului Comunist din Europa de est.

Muzeul Consumatorului Comunist este o inițiativă culturală privată, realizată din donații, sponsorizări, din investiția inițiatorului său – actorul Ovidiu Mihăiță și prin efortul a numeroși voluntari implicați în proiect. Muzeul nu are caracter politic sau ideologic. Scopul său este de a recupera memoria pierdută a obiectelor epocii socialiste și de a lansa în circuitul public un obiectiv turistic original. Accesul publicului va fi liber.

mcc invitatie

Obiectivul este amenajat în subsolul imobilului în care funcționează de ani buni Teatrului Auăleu și Scârț -loc lejer, spațiul devenind astfel o ofertă culturală unică în România.

11008436_1082440031773255_3535594301649480987_n

”Amenajat sub forma unei locuințe ”obișnuite” din Epoca de Aur, cu sufragerie, camera copiilor, bucătărie, debara, baie ș.a.m.d., Muzeul Consumatorului Comunist, cuprinde ” tot ce aveau românii acasă”: obiecte de uz casnic și decorativ de producție românească, mobilier, bunuri provenite din marfa de contrabandă, obiectele handmade ale vremii, îmbrăcăminte și accesorii de vestimentație, încălțăminte, articole de uz casnic, electrocasnice, jocuri, jucării, casete audio, discuri vinil, produse cosmetice, papetărie. Nimic nu lipsește patrimoniului Muzeului Consumatorului Comunist, de la păpușile Arădeana, la țigările Carpați și Amiral, de la discurile și casetele cu muzică pionierească, la sticlele de lapte și de bere, sacoșele de rafie ”de ținut rând la Alimentara” sau săpunurile Cheia. Muzeul va fi interactiv, vizitatorii vor putea vedea, atinge, folosi obiecte care au traversat epoca comunistă, vor putea răsfoi ziarele, revistele, almanahurile vremii, vor asculta muzică patriotică, iar copiii se vor putea distra cu jucării”, a explicat Ovidiu Mihăiță.

Sursa foto: Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *