Tot mai mulți timișeni amendați de polițisti pentru că nu poartă mască

Tot mai mulți timișeni amendați de polițisti pentru că nu poartă mască

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii timișeni au acționat miercuri în județ, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19. Astfel, sub coordonarea instituției prefectului, polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport persoane, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţi au participat peste 280 de forţe de ordine, fiind verificate 212 societăți comerciale, 360 de mijloace de transport persoane, dintre care 270 de mijloace de transport în comun, fiind legitimate peste 3000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 567 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 150.350 de lei. Toate cele 567 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare. Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ, pentru prevenirea răspândirii infectării cu noul coronavirus și impunerea respectării legislației. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19“, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *