Tinerii PNL și PSD se contrează pe rezultatele de la BAC. Etapa: Cine a fost mai bun inspector școlar general în Timiș?

Tinerii PNL și PSD se contrează pe rezultatele de la BAC. Etapa: Cine a fost mai bun inspector școlar general în Timiș?

- in Actualitate, Locale, Politica, Stiri
0

Organizația Tineretului Național Liberal din Timiș cere demisia inspectorului școlar general, Aura Danielescu – PSD, după ce niciun liceu din județ nu se află în top 20 din cauza rezultatelor de examenul de bacalaureat. De asemenea, tinerii liberali spun că școlile din Timiș sun prost gestionate.

Tinerii de la TSD Timișoara au reacționat prompt și demonstrează că situația nu era mai bună nici pe vremea când inspector școlar general era Marin Popescu – PNL.

În acest an, niciun liceu din Timiș nu se află în top 20 al celor mai bune licee din țară după rezultatele obținute la examenul de bacalaureat. Doamna Aura Danielescu trebuie să își asume acest eșec pentru că este evident că nu școlile sau elevii sunt vinovați de acest lucru. Cerem o demisie de onoare pentru că cineva trebuie să își răspunderea. Nu credem că profesorii sunt vinovați, dar felul în care sunt conduse școlile din județ lasă mult de dorit”, spune președintele TNL Timiș, Ionuț Sîrbu.

Nu a trecut mult timp, iar tinerii social-democrați au reacționat. În 2020, ISJ Timiș era condus de liberalul Marin Popescu și nici atunci niciun liceul din județ nu a fost în top după rezultatele obținute la bacalaureat, spun social-democrații.

În 20 martie 2020, Marin Popescu (PNL) a fost numit în funcția de inspector școlar general. Câte licee din Timiș s-au aflat în anul 2020 în primele 20 de licee din țară? Niciunul. Ciudat sau nu, dar TNL Timiș nu i-a cerut demisia inspectorului școlar general, Marin Popescu. În 11 martie 2022, Aura Danielescu (PSD) a fost numită în funcția de inspector școlar general, iar TNL Timiș îi cere demisia pentru faptul că, la fel ca în 2020, niciun liceu din Timiș nu se află în primele 20 de licee din țară. Ce concluzie tragem? Ipocrizia rămâne la ea acasă. Le recomandăm celor din TNL Timiș să lase educația pe mâna profesioniștilor și să se concentreze pe ce știu ei să facă cel mai bine, respectiv pe pumni, picioare, înjurături și alte cele.

P.S: Inspectoratele şcolare judeţene, fiind servicii publice deconcentrate, aplică politicile şi strategiile Ministerului Educației. Dacă nu sunteți mulțumiți de aceste politici și strategii, știți cui să-i cereți demisia“, transmite TSD Timișoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *