Polițiștii de frontieră Sânnicolau Mare au depistat doi tineri din Kosovo care încercau să intre ilegal, pe jos, din Serbia în România, pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Sâmbătă dimineață, operatorul Sistemului Optronic de Supraveghere din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, a observat pe direcţia localităţilor Valcani – Beba Veche, în culturile agricole din apropierea frontierei, două persoane care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Oamenii legii au declanșat o acțiune specifică și au depistat doi bărbați, ascunse într-un lan de porumb, care au fost preluate șu transportate la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.
“În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbaţii sunt cetăţeni din Kosovo, cu vârste de 20 respectiv 25 ani. Aceştia au declarat că au plecat din Serbia pe jos, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă afrontierei de stat, fiind anunţate şi autorităţile sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie”, spune purtătorul de cuvânt al I.T.P.F. Timișoara, Nicola Petre.