Timișul, pe locuri fruntașe la avorturi. Credincioșii vor să protesteze în fața Maternității “Odobescu”

Timișul, pe locuri fruntașe la avorturi. Credincioșii vor să protesteze în fața Maternității “Odobescu”

- in Locale, Slider, Social, Stiri
0
bebelus

Mai mulți credincioși din Timișoara sunt deciși să protesteze în fața Maternității “Odobescu”, cu scopul de a arăta comunității că nu sunt de acord cu avorturile. Potrivit statistilor, România este pe primele locuri în Europa la numărul de avorturi, iar Timișul este pe locuri fruntașe în rândul adolescentelor.

Prin urmare, în perioada 1 martie – 9 aprilie, se desfășoară campania “40 de zile pentru viață”, în cadrul căreia mai mulți voluntari vor fi prezenți în fața Maternității “Odobescu”, timp de 12 ore pe zi, cu pancarte și bannere în mână cu mesaje pro-viață.

Campania are scopul de “conștientizare a opiniei publice referitor la tragedia avorturilor și stoparea acestora. Scopul campaniei nu este de a manifesta împotriva cuiva, ci pentru a susține dreptul la viață a copiilor nenăscuți”. Acțiunea se desfășoară pentru prima dată în Timișoara. Campania este una internațională și are loc, în acest an, în 559 de orașe din 27 de țări.

Conform datelor statistice publicate de Organizația Mondială a Sănătății, numărul avorturilor efectuate zilnic în întreaga lume se ridică la circa 125.000 copii, ceea ce este corespondentul a 40-50 de milioane de copii avortați pe an. România și Rusia sunt singurele țări din lume a căror număr de copii avortați a depășit numărul populației în viață.