Timisul, locul doi pe tara la numarul de angajati. Cate persoane lucreaza in companiile din judet

Timisul, locul doi pe tara la numarul de angajati. Cate persoane lucreaza in companiile din judet

- in Economie, Locale, Slider, Stiri
0
muncitori

După București, Timișul este județul cu cei mai mulți angajați din România. Potrivit unor date făcute publice de Institutul Național de Statistică, și centralizate de Ziarul Financiar, în anul 2019, în județul Timiș erau angajate 240.000 de persoane, pe primul loc aflându-se municipiul București, cu 984.000 de angajați. Timișul este urmat de Cluj-Napoca, cu 239.000 de angajați, și Constanța – 181.817 persoane angajate. Următoarele locuri sunt ocupate de județele Brașov, Prahova, Iași, Bihor, Argeș, Ilfov și Dolj.

“Aceste județe au un număr mai mare de angajați deoarece au atras mai mulți investitori de-a lungul timpului, au anumite avantaje competitive sau există producători mari în plan local, care au dus la dezvoltarea altor producători în jurul lor. Cum este Argeș, unde avem un producător mare de automobile, iar în jurul lui s-au dezvoltat alți producători de subansambluri sau piese auto. Apoi, Timiș, Cluj, Bihor au un avantaj competitiv și au atras investitori și datorită apropierii de granița de vest și conexiunilor de autostradă. De asemenea, județele care au și centre universitare atrag investițiile pentru că investitorii găsesc acolo resurse umane calificate și forța de muncă de care au nevoie“, a explicat Sorina Faier, managing partner în cadrul companiei de recrutare Elite Searchers.

La polul opus, județele cu cel mai mic număr de angajați au fost, în anul 2019, Giurgiu, Călărași și Ialomița. De asemenea, cele mai mari scăderi ale numărului de angajați au fost anul trecut în Hunedoara, Bistrița-Năsăud și Caraș-Severin.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *