Timisul în alerta dupa carantina impusa de coronavirus, in Italia

Timisul în alerta dupa carantina impusa de coronavirus, in Italia

- in Locale, Sanatate, Slider, Stiri
0

Luni 24 februarie, la Prefectura Timiș, a avut loc o ședință Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, condusă de prefectul județului, Liliana Oneț, în contextul creșterii numărului de îmbolnăviri cu coronavirus în Europa, în special în Italia

Principalul subiect pus în discuție a fost identificarea spațiilor în care pot fi cazate persoanele care intră în țară venind din Italia, din localitățile aflate în carantină – Maleo, Terranova dei Passerini, Codogno, San Fiorano, Somaglia, Fombio, Casalpusterlengo, Castiglione d’Adda, Betonico şi Castelgerundo, Vo Euganeo.

Toate persoanele care vin în România din localitățile afectate sau care au călătorit în aceste localități în ultimele 14 zile intră în categoria celor care trebuie să stea în carantină 14 zile după intrarea în țară.

Totodată, se va semna un Protocol între Direcția de Sănătate Publică, Jandarmerie și Poliția, pentru ca persoanele care intră în țară din zonele în carantină să fie conduse în spațiile special amenajate și să asigure paza acestor locații. A fost asigurat personal medical 24/24 ore în punctele de frontieră din județ, care verifică starea de sănătate a persoanelor care intră în țară. Lista cu spațiile disponibile în județul Timiș, care sunt verificate în aceste ore de către Direcția de Sănătate Publică, va fi transmisă astăzi Comitetului Național pentru Situații de Urgență și Ministerului Sănătății. În plus, atât Primăria municipiului Timișoara, cât și Consiliul Județean, urmează să achiziționeze containere care vor fi instalate în Timișoara și județ, în care vor putea fi cazate persoanele carantinate. Containerele vor fi dotate cu tot ce este necesar – apa curentă, toalete individuale, mobilier…

Prefectul județului Timiș a cerut Direcției de Sănătatea Publică Timiș, Poliției de Frontieră și Aeroportului Internațional Timișoara să actualizeze în permaneță pe site-urile lor zonele afectate de coronavirus. În plus, a solicitat DSP extinderea campaniei de informare a populație privind infecția cu coronavirus și măsurile de prevenire care trebuie luate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *