Timisorenii pot arunca deseuri voluminoase la colt de strada fara a fi amendati. Anuntul facut de primarul Robu

Timisorenii pot arunca deseuri voluminoase la colt de strada fara a fi amendati. Anuntul facut de primarul Robu

Timișorenii vor putea să arunce din nou deșeuri voluminoase la colț de stradă fără a fi amendați. Primarul Nicolae Robu a anunțat marți, 9 aprilie, că înainte de sărbătorile pascale, pentru cel mult o săptămână, se va desfășura o nouă campanie de curățenie de primăvară.

Cel mai probabil deșeurile aruncate de timișoreni vor fi adunate tot de angajați din cadrul societăților subordonate instituției. “Se va face acea campanie despre care am vorbit, de curățenie de Paști. Se va face, în primul rând, prin mobilizarea societăților primăriei și alături de ele o să participe și Brantner și sper eu să participe și Retim-ul. Ei trebuie să transporte ceea ce scot oamenii în stradă, să vină cu utilajele lor de transport, să le încarce și să le ducă la destinație. Timp de o săptămână se va desfășura, după care se vor aplica amenzi drastice celor ce scot gunoiul în stradă. Noi trebuie să fim realiști, avem de ales între a ne uita la grămezile de deșeuri aruncate în stradă și a face un lucru care nu e chiar cel mai dorit. Și anume, campanii de ridicare a lor”, a spus Robu.

În aceste condiții, primarul Timișoarei i-a invitat pe cetățeni să “scoată deșeuri, pentru că dacă nu procedăm așa, ei le scot oricum pe rând“.