Timișoreni tâlhăriți în toiul nopții

Timișoreni tâlhăriți în toiul nopții

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Poliţiştii Secției 3 Timișoara şi cei din cadrul Biroului de Investigații Criminale efectuează cercetări față de trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 23 şi 39 de ani, bănuiți de tâlhărie.

În fapt, în noaptea de 4 spre 5 iulie, cei în cauză, ar fi deposedat prin violență trei persoane, de două televizoare, o stație, o boxă, un DVD și un telefon mobil, în timp ce se aflau într-o locuința din oraș. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, faţă de cei patru urmând a fi dispuse măsuri legale.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor, precum şi pentru recuperarea prejudiciului.