Timișoreni CUNOSCUȚI, în noul partid al Monicăi Macovei. Ce scriitori și artiști vor conduce filiala din Timiș

Timișoreni CUNOSCUȚI, în noul partid al Monicăi Macovei. Ce scriitori și artiști vor conduce filiala din Timiș

- in Actualitate, Locale, Stiri
0

monica macovei

Comitetul de inițiativă este alcătuit din: Ada Cean (coordonator județean), Marius Szikszay (organizare), Marius Maleta (resurse umane) și Sebastian Paul (comunicare-imagine). Acest partid este în strânsă legătură cu Monica Macovei, europarlamentar, pe care a sprijinit-o în alegeri. Partidul M10 înfiinţat în 7 august 2015 în Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 29, şi-a făcut filială în Timiş.

În plus, M10 a înfiinţat Comisia de integritate și arbitraj județeană a Partidului M10, alcătuită din: Prof. Univ. Marcel Tolcea, Conf. Univ. Daniel Vighi, Marius Giura, Nicu Falcoi şi Călin Täuber. Atribuțiile Comisiei de Integritate si Arbitraj sunt de a aviza selecția și promovarea în partid și pe funcții publice, prin decizii care sunt obligatorii și soluționează litigiile dintre membrii M10 sau dintre aceștia și organismele de conducere a partidului, sau dintre organismele de conducere a partidului.

Iată ce promite M10, ca orice partid politic: „Noi oferim alternativa, speranța. Vrem o politică decentă, modestă, pentru oameni. Vrem o Românie în care să ne facă plăcere să trăim!”.

Gh. M.