Miercuri 20 februarie, Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei a atras atenția într-o conferință de presă, despre anomaliile cu care se confruntă Timișoara, cu doi ani înainte de 2021. Una dintre problemele o reprezintă noul plan urbanistic general care lipsește cu desăvârșire.
“Am constatat că toate documentația care se face pentru planurile urbanistice zonale și pentru planurile urbanistice de detaliu fac referire la noul plan urbanistic general care, de fapt, nu există, și prin urmare nu poate avea o acoperire legală. Asta am constatat și la PUZ-ul legat de leceul evreiesc și de altele care se pregătesc în Timișoara. Avem un plan urbanistic din 2002 care nu mai este actual. E o problemă și o anomalie a orașului, pentru a se putea dezolta în condiții normale. E foarte grav din punctul nostru de vedere și cred că și din punctul de vedere al arhitecților. Așteptăm ca să apară noul PUG. Priumăria spune că a fost prelungit printr-o hotărâre de guvern și printr-o hotărâre a consiliului local. E prelungirea prelungirii prelungirii. E mare anomalie. Nu e normal”, a spus Ilie Sârbu.
De asemenea, el a mai atras atenția în ceea ce privește autorizația de construire a clădirii supermarketului Kaufland de pe Kogalniceanu. “Aceasta nu are PUZ. Avem răspunsurile de la Primăria Timișoara. Autorizația de construire a clădirii a fost eliberată fără să existe un PUZ. Ceea ce mi se pare foarte ciudat. Deși s-a cerut un certificat de urbanism care nu s-a luat în considerare, s-a dat drumul la autorizație, fără acoperire. Primăria spune că nu e nimic anormal”, a atenționat Sârbu.
O altă problemă semnalată de ASP Timișoara, miercuri 20 februarie, este în legătură cu situația din piața Bisericii nr. 7. Oglinda. Acolo se va ridica o clădire. “Am aflat că cei de la monumente au blocat proiectul, fiindcă este o zonă de protecție, deși nu apare a fi în zona de protecție. Biserica de acolo este cea mai veche biserică ortodoxă românească din 1894. Este făcută în duă părți și este clasată. Noi am încercat să blocăm PUZ-ul, fiindcă se vrea construirea unei clădiri înalte care va obtura biserica. Anul trecut am blocat cel puțin 2 PUZ-uri. Acela celebru cu str. Chiriac nr. 17. Erau situații destul de grave acolo. A primit vot negativ în CLT. Știm că există și un proces în această problemă”, a declarat Ilie Sârbu.
În ultima perioadă, ASP Timișoara, a primit mai multe sesizări despre o altă anomalie. Este vorba de autorizația de construcție nr. 247 din 2017 a unei familii pentru o casă în Timișoara. “Surprinderea noastră este că am constat că la același număr de autorizație și cu aceeași dată a fost găsită o altă adresă unde se fac 4 case. Avem o autorizație de construire dublată. E vorba de strada Grădinarilor cu canalul Bega, chiar la intersecție. Considerăm că e o problemă foarte gravă. Sperăm să fie o greșeală”, a spus Sârbu.
O altă problemă ridicată de reprezentanții ASP Timișoara, miercuri 20 februarie, a fost în legătură cu acele meșuri care se pun în spațiul public în zona istorică a Timișoarei: “Am constatat că acești indivizi care pun meșurile sunt foarte <inteligenți>. Ei le pun fără nicio autorizație credem noi. Când cineva semnalează anomalia, în 30 de zile ei trebuie să le dea jos. Dar pentru ei este de ajuns. Amenzile sunt foarte mici, iar câștigurile financiare sunt foarte mari pentru afacerea lor. Păgubiții sunt primăria și consiliul local. Legea ar trebui să preveadă ca, atunci când a fost constatată problema meșul să fie și dat jos, nu după 30 de zile. Răspunsul primăriei a fost că, dacă acele firme au contribuit la reabilitarea clădirii, pot să își pună meșul publicitar“.
Reprezentanții ASP Timișoara au mai amintit de chestiunea modernizării străzilor din piatră. Asociația a avut chiar proces pe chestiune când consiliul local și primăria l-au pierdut, dar la curtea de apel a pierdut ASPT. “Noi am solicitat pe sfârșitul anului trecut clarificări. Primarul ne-a acuzat că din cauza noastră stau acele străzi neasfaltate. Răspunsul de la Direcția Edilitată este acesta: „Modernizarea străzilor de piatră cubică sunt în derulare. Procedurile de obținere a avizelor nu au fost încă emise”. Noi spunem că ei nu au făcut nimic în acest sens după aproape doi ani, dar știu să acuze, în ceea ce privește situația străzilor pietruite. Acesta este obiceiul unor regii din Timișoara. Fac lucrarea, dar nu mai repară strada. Carosabilul rămâne stricat și foarte greu de circulat. Timișoara a scăpat de sub control din acest punct de vedere”, a atenționat Ilie Sârbu, miercuri 20 februarie, în conferința de presă.
Gh. M.