Timișoara, sprijinită de Comisia Europeană pentru dezvoltarea mobilității verzi

Timișoara, sprijinită de Comisia Europeană pentru dezvoltarea mobilității verzi

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Vești bune aduse de Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei luni, 13 iulie, pe Facebook. Acesta a anunțat că Timișoara se numără printre cele 80 de orașe europene câștigătoare în cadrul Intelligent Cities Challenge, organizat de Comisia Europeană, cu un proiect bazat pe mobilitate verde și inteligentă, energie durabilă și eficientă, digitalizare și e-guvernare, precum și turism sustenabil.

“Alături de parteneri de renume (mari companii și universități din oraș, asociații profesionale și clustere), vom beneficia în următorii doi ani de consultanță și orientare de înaltă calitate și personalizată din partea Comisiei Europene. Scopul e ca prin training, evenimente de înalt nivel, schimb de bune practici, orașele să planifice împreună schimbări pe scară largă. În acest sens, ele vor folosi tehnologiile avansate pentru a realiza o creștere ecologică, inteligentă și durabilă”, a explicat Dan Diaconu.