Timişoara, Capitală Culturală: a fost inaugurată expoziţia Cultura, prin ochii timişorenilor

Timişoara, Capitală Culturală: a fost inaugurată expoziţia Cultura, prin ochii timişorenilor

- in Cultura, Locale, Social, Stiri
0

Zeci de iubitori de artă fotografică au fost prezenţi, joi 17 septembrie, seara, la Direcţia de Artă, unde Asociația Timișoara – Capitală Culturală a vernisat expoziției „TM2021, cultura prin ochii timișorenilor”.

Simona Neumann – director executiv al Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană, a spus, cu acest prilej:

„Prin această expoziţie am vrut să vedem cum înţeleg timişorenii cultura. Cultura nu înseamnă numai cultura înaltă –spectacole de teatru sau operă –ci şi în spaţii publice. Am vrut să vedem cum arta poate coborî în stradă şi în ce  fel comunitatea este parte din actul creator.

După cum ştiţi ne aflăm într-o competiţie acerbă pentru titlul de Capitală a Culturii în 2021. Asociaţia are misiunea de a pregări un dosar de candidatură foarte puternic. Am decis să facem acest dosar nu din birouri cu experţii, ci să invităm cât mai mult public să ni se alăture. Este şi un criteriu de selecţie, dar şi dorinţa noastră să arătăm că această candidatură este dorită de timişoreni, care se şi implică sub diferite forme. Până acum ni s-au alăturat şi 54 de intituţii”, a explicat Simona Neumann – director executiv al Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană. Expoziția va fi deschisă publicului spre a fi vizitată până la data de 1 octombrie 2015, iar intrarea este liberă.

Campania #TM2021 s-a desfășurat pe o durată de patru luni și a adunat peste 600 de fotografii, de la mai mult de 50 de utilizatori de Instagram. Sub hashtagul #TM2021 se regăsesc clădiri, întâmplări, străzi, oameni, cafenele, momente sportive, evenimente și alte lucruri care alcătuiesc cultura orașului. În final au fost ales 20.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *