Începând de sâmbătă seara, Timișoara are încă trei noi cetățeni de onoare. Și anume, istoricul și criticul de artă János Szekernyes, multipla campioană Maria Olaru și caporalul Adrian Sergiu Ola.
„Împreună cu câteva sute de timișoreni i-am onorat ieri, de Ziua Timișoarei. Trei timișoreni care au făcut față provocărilor cu perseverență și reziliență. János Szekernyes, un timișorean îndrăgostit de Timișoara, îi știe fiecare poveste, fiecare mică istorie, fiecare colț și fiecare clădire. Peste 60 de ani de activitate în care ne-a lăsat zeci de volume și mii de articole și ne ajută să înțelegem și să iubim Timișoara. Maria Olaru nu e doar o sportivă desăvârșită, multiplă medaliată olimpică și mondială. Ea a avut curajul ca atunci când în societatea noastră nu se vorbea despre părțile întunecate ale succesului, să fie vocea unei generații și a vorbit despre sacrificiile și munca tinerelor gimnaste. Caporalul Ola Sergiu Adrian servește țara și comunitatea de la 21 de ani. A fost în 3 misiuni internaționale de menținere a păcii, până când a fost grav rănit în Afganistan. Dar, s-a ridicat, a privit provocarea în ochi și nu s-a oprit: azi concurează cu succes la jocurile paralimpice Invictus”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Ceremonia a avut loc la Filarmonica Banatul. În timpul evenimentului, au mai fost recompensați cu diplome și premii doi elevi de nota 10: Ana Cîrjea (Colegiul National C.D. Loga) – 10 la examenul de bacalaureat și Fabian Cristea (Colegiul National Pedagogic Carmen Sylva) – 10 la evaluarea națională.
Pentru momentele muzicale ale serii, pe scenă au urcat violonista Maria Marica, violoncelistul Cornelius Zirbo și pianistul Cadmiel Boțac, toți trei câștigători ai concursului New Hope și laureați ai mai multor concursuri internaționale. Evenimentul s-a încheiat cu recitalul flautistului Matei Ioachimescu și al The Romanian Flute Ensemble.
Participanții au ținut un moment de reculegere în memoria liderului formației Phoenix, Nicu Covaci, recent plecat dintre noi, la rândul său, cetățean de onoare al orașului.