Timișenii își pot procura vaccinul antigripal din farmacii

Timișenii își pot procura vaccinul antigripal din farmacii

- in Actualitate, Locale, Sanatate, Stiri
0

S-au schimbat regulile în ceea ce privește campania de vaccinare antigripală. Casa Județeană de Sănătate Timiș anunță că vaccinul antigripal poate fi procurat de asigurați direct din farmacii.

Mai precis, potrivit reprezentanților instituției, asiguratul, pe baza unei rețete compensate, eliberată de medicul de familie sau de un medic specialist, se poate adresa oricărei farmacii aflată în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru procurarea vaccinului antigripal. Prescripția medicală electronică pentru vaccinurile antigripale are o valabilitate de maximum 30 de zile de la data emiterii.

Administrarea vaccinului poate fi făcută de medici de familie, epidemiologi, de boli infecțioase, pediatri sau medici din orice altă specialitate care au atestat de vaccinologie.

Vaccinul antigripal este compensat 100% pentru următoarele categorii de asiguraţi: minorii cu vârsta de peste 6 luni; gravide; persoane între 19 și 65 de ani, aflate în una dintre următoarele situații: boli cronice cardio-vasculare, respiratorii, renale, hepatice, neurologice, boli metabolice, oncologice, autoimune, malformații congenitale, obezitate, asplenie, persoane cu infecţie HIV/ SIDA, terapie imunosupresoare, transplant imunosupresia congenitală; persoane peste 65 de ani; personal medico – sanitar și auxiliar. Persoanele cu vârsta mai mare de 45 ani și mai mică de 65 ani, fără boli cronice, care doresc să se imunizeze, beneficiază de un regim de compensare 50%”, a declarat Victor Dumitrașcu, șeful CJAS Timiș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *