Țigan din clanul Cârpaci, trimis în judecată după ce a încercat să dea șpagă unui polițist. Care a fost motivul

Țigan din clanul Cârpaci, trimis în judecată după ce a încercat să dea șpagă unui polițist. Care a fost motivul

- in Actualitate, Slider
0

Tupeu incredibil al unui țigan din Timișoara. Un membru al clanului Cârpaci a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, la sfârșitul lunii noiembrie, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Asta după ce Ioan Cârpaci a încercat să mituiască un polițist local. Acesta i-a oferit omului legii 50 euro pentru ca să nu sesizeze organele de urmărire penală cu privire la faptul că s-au realizat lucrări ilegale la o construcție considerată monument istoric, aflată chiar în centrul Timișoarei.

Totul s-ar fi întâmplat în vara anului trecut, în data de 18 august, în jurul orei 14.10, când Cârpaci Ioan s-a prezentat la sediul Direcției Poliției Locale Timișoara, în biroul unui agent, pe care a încercat să-l mituiască.

“Inculpatul Cârpaci Ioan i-a oferit suma de 50 de euro pentru ca acesta să nu mai continue demersurile necesare, respectiv pentru a nu proceda la sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la faptul că numita A. M. L. ar fi realizat lucrări la o construcţie considerată monument istoric, fără a deţine autorizaţie în acest sens”, transmit procurorii timișoreni.