Tel Verde la DGASPC Timiș pentru consiliere psihologică, în pandemie

Tel Verde la DGASPC Timiș pentru consiliere psihologică, în pandemie

- in Locale, Social, Stiri
0

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș anunță că de marți, 24 noiembrie, va avea o linie telefonică dedicată, pentru ședințe de consiliere psihologică de suport, gratuite, persoanelor aflate în dificultate din cauza pandemiei de COVID-19.

Valentina Emilia Milutinovici, directorul general al DGASPC Timiș, a explicat că persoanele care se confruntă cu efectele bolii, cele care au pe cineva bolnav în familie, sunt izolate, manifestă stări de anxietate, neliniște, tulburări emoționale, gânduri negative sau resimt presiunea psihologică provocată de pandemie, vor putea apela, de luni până vineri, între orele 09.00 – 19.00, la Tel Verde pentru consiliere psihologică – 0800.800.427.

Serviciile de consiliere și suport vor fi asigurate în mod gratuit, cu respectarea confidențialității și a datelor cu caracter personal.

Scopul acestei linii telefonice este de a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile din punct de vedere emoțional în această perioadă. Prin urmare, mai mulți psihologi din cadrul DGASPC Timiș  vor oferi apelanților suport emoţional de specialitate, precum și recomandări, astfel încât să depășească momentele dificile cu care se confruntă și care sunt generate de pandemia de COVID-19.

Este foarte important să fim alături de oameni acum, în aceste momente dificile, în care, neliniștea și anxietățile pot să cuprindă sufletul fiecăruia. Cetățenii județului nostru trebuie să știe că nu sunt singuri, că suntem aici pentru ei, psihologii noștri fiind foarte bine pregătiți și putând să îi ajute să se reechilibreze din punct de vedere psihic și emoțional”, a explicat Milutinovici.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *