Polițiștii din Deta au oprit miercuri, 6 noiembrie, în jurul orei 11:00, pentru control în localitatea Jebel o mașină condusă de un tânăr de 21 de ani.
“În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere, iar autovehiculul nu este înmatriculat“, a transmis IPJ Timiș.
În cauza a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de “conducerea unui autovehicul neînmatriculat” și „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”.
“Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, tânărul fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, monstrele recoltate fiind transmise către instituția de medicină legală“, a mai transmis IPJ Timiș.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale.