Tânăr din Timişoara, arestat preventiv pentru tentativă de jaf armat. Cine l-a ajutat

Tânăr din Timişoara, arestat preventiv pentru tentativă de jaf armat. Cine l-a ajutat

- in Actualitate, Eveniment, Locale
0

Un tânăr din Timişoara a ajuns după gratii după ce a încercat să jefuiască un club din oraş, la mijlocul lunii octombrie, ameninţând vânzătoarea cu un pistol. Însă, bărbatul a avut ghinion pentru că femeia nu s-a speriat, ci imediat a apăsat butonul de panică, iar acesta a rupt-o la fugă.

Potrivit poliţiştilor, tâlharul a avut şi un complice. Şi anume, paznicul clubului, care a stat afară atunci când bărbatul încerca să jefuiască localul.

Astăzi, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus începerea urmăririi penale faţă de Laurenţiu-Daniel Macoveiciuc, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, şi a lui Tiberiu-Lucian Massong, pentru complicitate la tentativă de tâlhărie calificată.

Aceştia au fost, astăzi, prezentaţi cu propunere de arestare preventivă judecătorului, care a admis cererea.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că în dimineaţa zilei de 16.10.2016, după orele 06:00, inculpatul Macoveiciuc Laurenţiu-Daniel ar fi intrat într-un cafe-bar situat pe Calea Aradului din Timişoara, purtând o glugă pe cap, unde prin ameninţarea cu un pistol i-ar fi cerut angajatei banii din încasări, fiind determinat să părăsească localul fără însuşirea vreunui bun, ca urmare a faptului că angajata respectivă a apăsat butonul de panică. În vederea comiterii acestei fapte, inculpatului Macoveiciuc Laurenţiu-Daniel i-ar fi fost înmânat pistolul şi i-ar fi fost oferite informaţii cu privire la sumele de bani obţinute din încasări, respectiv cu privire la persoanele care se află în incinta localului în intervalul în care se face ”monetarul”, de către inculpatul Massong Tiberiu-Lucian, care se ocupa de paza acelui local“, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *