Polițiștii locali aflați în patrulare, joi, în jurul orei 14, în zona Calea Buziașului, au observat un BMW, al cărui șofer, la apariția agenților locali, a virat brusc pe strada Recoltei dinspre sensul giratoriu de pe strada Matei Millo.
“Bănuind ca este ceva suspect, polițiștii locali au trecut la identificarea autoturismului după numărul de înmatriculare. Astfel, s-a constatat că numerele erau expirate și aparținuseră unui alt autoturism de aceeași culoare, dar marca Audi. Imediat l-au identificat în zonă pe conducătorul auto, un bărbat de 30 de ani, cu domiciliul în Târgu Jiu. La fața locului a fost solicitat un echipaj al Biroului Rutier, tânărul fiind ulterior condus la sediul IPJ Timis în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat“, a transmis Poliția Locală Timișoara.