Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara împreună cu procurorii DIICOT, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 24 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de risc.
“Din probele administrate în cauză a rezultat că, în seara de 26 septembrie a.c., în urma unui apel în sistem 112, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș- Poliția Municipiului Timișoara – Secția 2 Poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat în flagrant delict persoana în cauză, în timp ce ar fi deținut în autoturism, dar și asupra sa, mai multe recipiente și pungi conținând aproximativ 450 de grame de canabis, precum și un cântar de mici dimensiuni. Cercetările efectuate au relevat că, persoana cercetată ar fi părăsit domiciliul (pe fondul unor neînțelegeri familiale) și s-ar fi stabilit într-un autoturism, pe care l-ar fi parcat în proximitatea unei unități de învățământ și ar fi comercializat drogul de risc către consumatori, inclusiv minori“, a transmis IPJ Timiș.
Vineri, 27 septembrie, procurorii D.I.I.C.O.T. Timișoara au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore, ulterior judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.