Un tânăr de 30 de ani a fost lovit de mai multe în zona capului și picioarelor de către un bărbat pe care l-a prins că i-a spart mașina.
“În fapt, în data de 22.06.2022, în jurul orei 01:30, bărbatul ar fi pătruns într-un autoturism parcat pe strada Liege din municipiul Timișoara cu scopul de a sustrage bunuri, acesta fiind surprins în flagrant delict de către un bărbat de 30 de ani, moment în care, în încercarea de a scăpa, acesta l-ar fi lovit pe celălalt bărbat cu un obiect contondent de mai multe ori în zona capului si a membrelor inferioare, după care a fugit de la locul faptei”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
La scurt timp, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Timișoara au reușit să-l identifice și să-l prindă pe individ, pe strada Calea Aradului. Acesta a fost dus la sediul poliției pentru audieri, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de “tentativă la tâlhărie calificată”.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.