teren

teren

Administratie Locale Slider Stiri
Suntem la finalul lui 2018 și nu s-a stabilit nici în acest moment terenul unde va fi realizată Sala Polivalentă. Compania Națională de Investiții nu a luat încă
...
0

Administratie Locale Stiri
Primarul Nicolae Robu a anunțat vineri, 16 noiembrie, că în curând se va intra în linie dreaptă cu proiectul Solventul. Mai exact, peste o săptămână se vor semna
...
0

Locale Slider Stiri
Ministrul Justiției, Tudorel Toader a fost joi, 7 iunie în vizită la Timișoara. Un obiectiv pe care ministrul Justiției l-a vizitat a fost Penitenciarul Popa Șapcă. Astfel că,
...
0

Actualitate Locale Politica Stiri
Învățământul constituie o prioritate pentru ALDE, acesta fiind și principalul motiv pentru care parlamentarii formațiunii politice susțin domeniul cercetării din învățământul universitar timișorean. Parlamentarii ALDE au susținut în
...
0

Administratie Locale Stiri
În urma emiterii, în cursul zilei de ieri, a codurilor de inundații, prefectul Eva Georgeta Andreas și prefectul județului Caraș-Severin, Matei Lupu, au mers, împreună cu reprezentantii Inspectoratului
...
0

Eveniment Locale Stiri
În contextul înregistrării unor accidente feroviare și rutiere, în cazul transporturilor de mărfuri și substanțe periculoase, în care potențialul de incendiu și explozie este ridicat, iar riscul accidentărilor
...
0

Actualitate Administratie Locale Stiri
Nicolae Robu este foc și pară pe jurnaliștii din Timișoara. Motivul? A fost criticat cu privire la terenul pentru sala polivalentă de 16.000 de locuri. Într-un mesaj postat
...
0

Agricultura Economie Locale Slider Stiri
Oliver Kincses a fost mai întâi un simplu angajat într-un birou, dar a avut ideea să pornească o profitabilă afacere în agricultură. A început cu 40 ha, pe
...
0

Locale Sport Stiri
Voleibalistele de la UVT Agroland Timișoara vor întâlni, sâmbătă și duminică, pe teren propriu, voleibalistele de la CSU Bravol Brașov în cadrul primei faze a play-off-ului diviziei A2
...
0

Administratie Locale Stiri
Peste de 2 milioane de lei au fost investiţi în Parcul Justiţiei de către Primăria Timişoara pentru a-l amenaja şi a-l dota cu panouri fotovoltaice şi stâlpi de
...
0

Administratie Locale Slider Stiri
Afaceri halucinante într-una dintre cele mai bogate comune din județul Timiș – Sînandrei. Lipsa de omenie în comuna condusă de Claudiu Coman (PSD) a depășit orice limite. În
...
18

Rezultatele primei runde pe Stadionul Dan Păltinişanu Timişoara. Tg. Jiu câștigă derby-ul cu Arad
Azi-dimineață, în a doua rundă a grupelor, a fost UVVG Arad – UCB Tg. Jiu 1-3 (0-2) și UPB Bucureşti – ULBS Sibiu 1-5 (0-3). Pe terenul II
...
0

Locale Social
Chiar dacă la începutul săptămânii o societate care deţine un teren pe Calea Torontalului a primit o amendă pentru că nu și-a salubrizat terenul, la finele săptămânii a
...
0