patriarhia romana

patriarhia romana

lumina pacii
Locale Slider Social Stiri
Și în acest an, credincioșii din Banat vor putea lua, la slujba de Înviere, Lumina Sfântă de la Ierusalim. Aceasta va fi adusă, ca de obicei, cu un ...
0

National Social Stiri
Patriarhia Română îndeamnă la intensificarea donării de sânge şi plasmă convalescentă Covid-19 în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”. Campania de donare de sânge derulată de Patriarhia Română (2014 – ...
0

Actualitate Locale Stiri
Patriarhia Română vine în sprijinul bisericilor din județele Timiș și Arad afectate de furtuna care a făcut ravagii duminică. Astfel, la propunerea Patriarhului Daniel, Consiliul Național Bisericesc a ...
0

lumina pacii
Actualitate Locale Social Stiri
Credincioșii din Timișoara vor putea, și în acest an, să ia Lumina Sfântă de la Ierusalim. Aceasta va ajunge în capitala Banatului, ca de obicei, cu un avion ...
0

Educatie National Stiri
Anul 2016 a fost proclamat de Patriarhia Română drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi ...
0