lansare carte

lansare carte

Educatie Locale Stiri
Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit luni, 30 iunie, lansarea cărții, „Istoria energeticii românești”, o lucrare monumentală, în două volume, însumând peste 1500 de pagini, ...
0

Actualitate Cultura Locale Social Stiri
Vineri, 13 mai, de la ora 12, la sediul revistei “Orizont”, Piața Sf Gheorghe nr. 3, vor fi lansate două cărți cu titlul “Sfinți fără aureolă” (vol. 2 ...
1

Scriitorii Daniel Vighi şi Viorel Marineasa îşi lansează două cărţi la Editura Universităţii de Vest
O dublă lansare de carte, volumele Graffiti cu Țuțea. Eseu despre nesemnificativ, autor Daniel Vighi și Lecturi parțiale. Librăria de nișă, autor Viorel Marineasa va avea loc la Editura Universității de ...
0

Eticheta Regală a fost lansată la Timişoara
În prezența Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României şi a Principelui Radu, a fost lansată cartea “Eticheta regală”, joi 6 noiembrie, la Librăria Cărtureşti. „De când Principesa ...
0

“Eticheta regală” – o carte regală, lansată la Timişoara
Joi, 6 noiembrie, de la ora 12.30, la Librăria Cărturești, în prezența Alteței Sale Regale Principelui Radu al României, va fi lansat volumul: “Eticheta regală” de Sandra Gătejeanu ...
0