Suparat pe ziaristi, traseistul Mihail Neamtu sustine ca PCR nu l-a lasat sa se nasca la Timisoara

Suparat pe ziaristi, traseistul Mihail Neamtu sustine ca PCR nu l-a lasat sa se nasca la Timisoara

- in Locale, Politica, Slider, Stiri
1

Traseistul politic, Mihail Neamțu, omul care a fost prin cinci partide vrea să devină deputat de Timiș din partea PMP. Asta după ce în trecut a candidat pentru alte partide la Arad și București. Peste tot a pierdut, deși a făcut mereu circ. Originar din Făgăraș, Neamțu susține că trebuia să se nască la Timișoara. Comuniștii au decis însă altceva…

Geografia este un accident. Valorile sunt o alegere. Eu m-aș fi născut în Timișoara dacă partidul comunist nu ar fi trimis-o pe mama mea cu o repartiție la Făgăraș. Mama mea a terminat aici Litere, tatăl meu a terminat prima generație de Automatică Calculatoare, la Timișoara. Ce vină am eu că partidul comunist în imbecilitatea sistemului economic de atunci a hotărât ca părinții mei să fie cu forța luați din Timișoara și să fie trimiși să construiască socialismul la Făgăraș? Ce vină am eu că nu m-am născut la Timișoara?“, a declarat Neamțu, la Timișoara.

La prima întâlnire cu presa din Timișoara, Mihail Neamțu, acuzat în trecut de simpatie pentru legionari, s-a arătat ofensat de mai multe întrebări puse de ziariștii timișoreni. Neamțu a răbufnit când a fost întrebat cât costă un bilet pe mijloacele de transport în comun la Timișoara și de ce nu a venit mai repede să candideze la Timișoara…

De ce domnul Fritz nu s-a născut în Timișoara? Deci înseamnă că timișorenii apreciază oamenii care vin de departe. Așa este? Eu cred că dumneavoastră ați venit aici să-mi dați teste. Dacă vreți să vă spun că e 5 lei (n.r. biletul) și vă face fericit. Mi-ați pus trei întrebări care nu au nicio legătură cu activitatea unui parlamentar. Costul unui bilet de tramvai nu are neapărată legătură cu activitatea unui parlamentar. Este adevărat că Timișoara acum o lună de zile a îmbrățișat un om care s-a născut în Germania, care este de naționalitate german? Este adevărat că România a îmbrățișat candidatura unui președinte etnic german? Este adevărat această lucru? Bun. Arată acest lucru o deschidere culturală specifică Banatului. Este Banatul locul unde pe de-o parte șvabii, pe de altă parte bulgarii, românii, maghiarii, rromii sau sârbi stau împreună  și noi acuma facem o discuție despre faptul că Neamțu e de la Arad și nu de la Timișoara. Eu am venit în Timișoara în 1989. Deci eu am venit în Timișoara luat de tatăl meu de mână în 1989 și îmi spuneți de ce nu am venit anul trecut“, a răspuns Mihail Neamțu, surprins de întrebările ziariștilor de la Timișoara.

1 Comment

  1. ce stie acest ageamiu despre PCR? Stie ca Timisenii NU il doresc si NU o sa il voteze si face CIRC in continuare. Sa plece si sa ne lase si el si Gorghiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *