Vești bune pentru studenții înscriși la Universitatea Politehnica din Timișoara. Instituția de învățământ superior recunoaște în mod oficial activitatea de voluntariat pe care o desfășoară studenții, masteranzii și doctoranzii, motiv pentru care și acordă credite.
Prin urmare, orice student care a desfăşurat activități de voluntariat în cadrul universității poate primi două credite transferabile pentru fiecare an de studiu, cu mențiunea că acestea nu pot fi echivalate cu nicio activitate din cadrul programelor de licență, masterat sau doctorat. Creditele vor fi trecute în suplimentul de diplomă, iar, până în momentul acordării suplimentului, facultatea poate elibera adeverințe care să ateste activitățile de voluntariat.
Pentru acordarea creditelor, studenții trebuie să prezinte un portofoliu alcătuit dintr-o scrisoare de recomandare din partea coducătorului organizației şi a cel puțin unui coordonator de activitate care gestionează activitatea de voluntariat în care voluntarul s-a implicat, CV, raport de activitate pentru anul solicitării acordării creditelor, câte o imagine de la cel puțin patru activități desfăşurate în cadrul organizației și copii ale diplomelor obține în urma activității de voluntariat.
Portofoliile se depun până la data de 21 mai la sediul Ligii AC. Apoi va avea loc un interviu.