Respiraţia profundă diafragmatică este cel puţin la fel de importantă ca şi alimentaţia. Respiraţia influenţează echilibrul bioelectric al corpului, aşa cum alimentele influenţează echilibrul biochimic. Respiraţia funcţională are două părţi : inspiraţia este energizantă, acumulează şi stochează energie vitală şi expiraţia este purificatoare, prin detoxifierea organismului.
Elementul eseţial din aer care transportă sarcina vitală s-a dovedit a fi ionul negativ. În aerul curat, raportul mediu al ionilor negativi şi pozitivi este de aproximativ 3 la 1; în aerul poluat din oraşele mari, el scade la aproximariv 1 ion negativ la 500 de ioni pozitivi. Ionii negativi sunt distruşi de aerul condiţionat, de încălzirea centrală şi de spaţiile închise. Tendinţa de corectare a raportului ioni negativi/ioni pozitivi se manifestă prin apariţia aparatelor generatoare de ioni negativi folosite în spaţiile unde se desfăşoară activităţi umane. Respiraţia profundă abdominală este asigurată de diafragmă, muşchiul care separă pieptul de cavitatea abdominală şi care funcţionează ca o pompă puternică presând ficatul, splina, pancreasul, intestinele şi stimulând circulaţia sanguino-limfatică. Prin comprimarea vaselor limfatice şi sanguine ale abdomenului, diafragma stimulează circulaţia venoasă, dinspre abdomen spre torace, puterea ei hemodinamică este mult mai mare decât a inimii, funcţionând ca o a doua inimă mult mai puternică.
Prin reducerea numărului de respiraţii pe minut cu mai mult de jumătate, respiraţia diafragmatică intensifică eficienţa respiratorie, reduce efortul inimii şi conservă energia vitală. De asemenea, ea stimulează secreţiile vitale de hormoni ale tuturor glandelor endocrine, îmbunătăţeşte radical digestia, metabolismul şi excreţia, asigură un somn profund şi un timp mai scurt de somn, dezvoltă conştiinţa, gândirea şi memoria datorită irigării mai bune a creierului, calmează şi controlează emoţiile, produce creşterea substanţială a numărului de globule roşii.
Dietofitoterapeut
Ing. Jean Cohen-Vida Pentru informatii suplimentare nu ezitati sa contactati Dietofitoterapie Cohen-Vidahttp://www.ghidulmedical.com/ro/tm/dietoterapiecohen-vidajean/