Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) mai are datorii către furnizorii privați, dar și către ANAF.
Consilierul local Pro România, Roxana Iliescu a făcut o interpelare publică prin care solicita date referitoare la activitatea societății, deși avea acces la astfel de informații.
Astfel că, directorul general al STPT, Constantin Cocheci i-a răspuns, tot public, Roxanei Iliescu printr-un document trimis presei.
“1. Datoriile totale ale SC STPT SA la furnizorii privați în data de 25.09.2023 sunt în valoare de: 18.621.558,24 lei.
1.a. Dintre acestea, datorii provenite din anii trecuți (2021,2022) în valoare de 2.001.007,09 lei;
1.b. Datorii de achitat către furnizori din 2023: 16.620.551,15 lei;
1.c. Datorii comerciale achitate în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023 provenite din anii anteriori în valoare de 18.213.647 din care: octombrie-decembrie în valoare de 4.246.872 lei și în perioada ianuarie-septembrie 2023 în valoare de 13.966.775 lei;
2. Datorii la 25.09.2023 către:
– ADI SMTT: 5.328.852,5;
– Municipiul Timișoara în valoare de: 444.269,06 lei.
3. Datorii totale administrate de ANAF (Bugetul de Stat, Bugetul asigurărilor sociale) , conform fișei de plătitor din 25.09.2023: 86.831.579 lei. Menționăm că din aceste obligații, avem restructurare pe baza OUG6/2019, obligații bugetare în sumă de 81.241.240 lei , celelalte obligații fiind curente.
4. În totalul de 86.831.579 lei sunt incluse, aferente anului 2022, accesorii (dobânzi și penalități la obligațiile bugetare ) în valoare 10.325.792,3 lei, precum și penalități de aferente anului 2021 sosite în 2023 în valoare de 3.558.495 lei.
3.1. Plăți la Bugetul de Stat și Bugetul asigurărilor sociale, în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, în valoare de 76. 063.722 lei.
3.2. Plăți la Bugetul general consolidat (Bugetul de Stat și Bugetul asigurărilor sociale) în perioada:
– ianuarie 2021-31 decembrie 2021, în valoare de: 17.624. 375 lei;
– ianuarie 2022-septembrie 2022, în valoare de: 4.235.402 lei.
4. Cheltuieli cu achiziții piese de schimb și materiale auxiliare (lubrefianți, etc), valoare fără TVA:
4.1. ianuarie 2021-iunie 2021, în valoare totală de: 3.043.336,85 lei;
4.2. ianuarie 2022-iunie 2022, în valoare totală de: 3.602.519,29 lei;
4.3. ianuarie 2023-iunie 2023, în valoare totală de: 6.342.645,22 lei“, se arată în document.
De asemenea, directorul general al STPT, Constantin Cocheci enumeră și principalele probleme cu care se confruntă societatea.
“1. Lipsa acută de personal de bord. Un deficit de aproape 150 de persoane, deficit care influențează direct calitatea transportului public și în același timp bugetul de salarii datorită orelor suplimentare efectuate de personalul de bord actual pentru a menține pe linia de plutire traseele și frecvența acestora. Deoarece sunt multe dezinformări în presa și mediul online vă aduc la cunoștință că salariul personalului de bord al STPT este ca mărime în primele trei din România comparativ cu societățile similare, iar acesta crește substanțial din octombrie 2023 în urma negocierii noului CCM. De asemenea, din octombrie 2022, salariile nu au mai avut nicio zi de întârziere;
2. Lipsa unui sistem de ticketing și monitorizare trafic funcțional (cel existent are 15 ani de când a fost implementat);
3. Lipsa unui sistem ERP. Acest sistem este în curs de implementare;
4. Ambiguitățile contractului de delegare care lasă loc de interpretări“, se mai arată în document.
Directorul STPT transmite că dezinformările și atacurile publice nu fac decât să slăbească societatea.
“Eforturile STPT sunt substanțial mai mari decât în anii precedenți. Dezinformările și atacurile publice nejustificate la adresa STPT nu fac decât să slăbească societatea a cărui acționar sunteți“, se arată în finalul documentului.