Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara şi Poliţia Rutieră Timiş, în parteneriat cu Clubul Rotary Cetate Timişoara, Poliţia Locală Timişoara, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, organizează marţi, 30 mai, începând cu ora 13.00, un eveniment având ca obiectiv conştientizarea opiniei publice asupra pericolului social generat de consumul de droguri şi alcool în rândul participanţilor la trafic.
Evenimentul se va desfăşura în Piaţa Operei, unde va fi amenajat un traseu care va fi parcurs de către participanţi la volanul unui autoturism cu dublă comandă şi sub supravegherea unui instructor auto profesionist. Aceştia vor parcurge traseul purtând o pereche de ochelari speciali care simulează consumul de droguri sau alcool.
”Ne propunem sensibilizarea conducătorilor auto cu privire la consecinţele consumului de droguri la volan, în vederea asigurării unui climat de siguranţă şi securitate pe drumurile publice. Acvititatile vor fi organizate cu susţinerea financiară a Clubului Rotary Cetate Timişoara, care promovează, alături de toate instituţiile amintite, campania <Stop Joc. Stop Drog> – un proiect de conştientizare a tinerilor cu privire la gravitatea consumului de droguri”, transmit organizatorii.
Gh. M.