Stop hepatita C în Timiș! Test gratuit la Spitalul Județean

Stop hepatita C în Timiș! Test gratuit la Spitalul Județean

- in Actualitate, Locale, Sanatate, Stiri
0

Miercuri, 13 martie, Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie a lansat oficial, la Oncogen Timișoara, programul de testare-diagnostic-tratament a hepatitei C – HepC A.L.E.R.T. pentru pacienții cu risc crescut  care se adresează unităţilor medicale din patru centre din țară – Iași, Cluj, București și Timișoara.

Aproximativ 3% dintre români sunt infectați cu virulsul hepatitei C. Suntem pe locul 2 după Republica Moldova, ca prevalență. Ne-am propus să testăm populația din patru centre Iași, Cluj, București și Timișoara, pentru a depista acest virus. Vrem să găsim persoanele purtătoare și să le tratăm imediat. La ora actuală există medicamente foarte eficiente pentru tratamentul hapatitei C. Se ia o tabletă pe zi, iar în 12 săptămâni se vindecă boala în proporție de 99%. Practic pe toți pacienții pe care îi tratăm îi și vindecăm. Programul se adresează tuturor cetățenilor care vor să verifice dacă au virusul hepatitei C în trup”, a spus prof. univ. dr. Ioan Sporea, șeful Centrul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie Timiş, membru în conducerea Societății Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.

Problema este că datorită caracterului asimptomatic al infecţiei, majoritatea pacienţilor bolnavi nu au cunoştinţă despre statusul lor VHC+. Prin urmare mai puţin de 5% dintre persoanele infectate sunt diagnosticate şi numai 1% dintre ele primesc tratament anual la nivel mondial. În România, la sfârşitul anului 2015, rata de diagnostic era de 10-20%, iar rata de tratament de aproximativ 2%.

Infecţia cu VHC se asociază cu o remarcabilă morbi-mortalitate de cauză hepatică (VHC determină 70% din hepatitele cronice, 45% din cirozele hepatice, 70% din cazurile de hepatocarcinom şi 40-50% din indicaţiile de transplant hepatic în lume) şi extrahepatică (afecţiuni metabolice, vasculita crioglobulinemică, limfom etc.).

Noi, la Spitalul Județean Timimișoara, avem pacienți tratați cu mare succes, vindecați în proporție de 99%. Rezultatele sunt incredibil de bune. Cea mai mare problemă este faptul că persoana infectată nu are niciun semn. În cursul vieții poți contacta acest virus al hepatitei C în numeroase ocazii. În primul rând, pe cale sanguină, dar și pe cale sexuală, prin piercing și tatuaj sau prin contactul cu umorile celui bolnav. Practic orice om ar trebui să se testeze la un moment dat, chiar dacă nu are simtome. E un test ultrarapid din sângele luat din vârful degetului. Dacă rezultatul este că ai virusul atunci bolnavul va primi tratamentul, iar în 12 săptămâni este vindecat. E aproape un miracol al medicinii. Trebuie să mai spunem că, din 2019, medicul de familie trebuie să trimită omul să facă acest test care este gratuit, de depistare a virusului hepatitei C. Un alt îndemn al nostru este ca toate persoanele care au trecut de 50 de ani să își facă o colonoscopie, pentru depistarea eventualului cancer de colon. E cea mai sigură și eficientă metodă. Depistarea la timp, duce și la vindecarea mai ușoară”, a spus dr. Sporea, miercuri, la conferința de lansare.

Programul va începe de luni 18 martie, iar toți cei interesați se pot adresa la camera 17, parter, Policlinica Spitalului Județean Timișoara. Medicii noștri vor face testarea oricui va dori gratis, de la ora 9.00, la 14.30. Fiecare va semna un consimțământ că este de acord cu testarea. Dacă cineva va fi depistat cu virusul, el va intra imediat în grija medicilor, pentru tratamentul antiviral. “Pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara acest obiectiv reprezintă o mare realizare în ceea ce privește calitatea actului medical. Suntem onorați că Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie a introdus SCJU Timișoara și Centrul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie Timiş în proiect”, a declarat prof. univ. dr. Marius Craina, managerul SCJU Timișoara.

În 2016, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat Strategia Sectorială Globală de Sănătate privind Eliminarea Hepatitelor Virale ca ameninţare pentru starea de sănătate a populaţiei pană în 2030. Prin acţiuni integrate de conştientizare, testare şi acces la terapie, OMS defineşte obiectivele specifice ale acestei strategii: reducerea incidenţei infecţiilor virale hepatitice cu 90%, diagnosticul a 90% din persoanele infectate, accesul la tratament a 80% din persoanele diagnosticate şi eligibile şi reducerea cu 65% a mortalităţii din cauză hepatică.

Succesul acestei ambiţioase strategii globale este posibil prin fragmentarea ei în strategii/campanii de microeliminare (la nivel naţional, instituţional, variate grupuri ţintă etc.).

Gh. M.