Stațiunile montane din județul Caraș-Severin au fost luate cu asalt de turiști care doresc să-și petreacă Revelionul în vârf de munte bucurându-se de zăpadă. În această perioadă, peisajul este unul de vis, pentru că ninge fără oprire la Trei Ape, Crivaia, Văliug și Brebu Nou, astfel că totul este alb.
În aceste zone, stratul de zăpadă măsoară aproximativ 40 de centimetri, iar drumarii fac eforturi să păstreze accesibile traseele turistice spre stațiunile montane din județul Caraș-Severin, scrie Radio Reșița.
Cel mai probabil, de Revelion vor fi deschise toate pârtiile din stațiuni, iar gradul de ocupare este de 75%, turiștii au început să urce pe munte încă de astăzi.