Stații GPL, benzinării și cisterne din Timiș, din nou controlate. S-au dat zeci de amenzi

Stații GPL, benzinării și cisterne din Timiș, din nou controlate. S-au dat zeci de amenzi

- in Actualitate, Administratie, Locale, Stiri
0

Instituțiile de control din județul Timiș au continuat verificările la stațiile GPL, benzinării și cisterne.

Prefectura Timiș anunță că, în perioada 11 – 22 septembrie, au fost controlate 201 de firme care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat, plus 18 mijloace de transport.

Nici de această dată, reprezentanții Prefecturii Timiș nu au dorit să ofere numele firmelor, locațiile sau dacă depozitează, transportă sau comercializează carburanți.

Ca urmare a acțiunilor de control efectuate, au fost constatate 162 de deficiențe/disfuncționalități/nereguli, fiind dispuse 170 de măsuri pentru remedierea acestora. Au fost aplicate în total 154 de sancțiuni contravenționale, din care 112 de avertismente și 42 de amenzi, în valoare totală de 218.000 lei. A fost suspendată activitatea unui număr de 1 operator economic”, a informat Prefectura Timiș.

Acțiunile de control vor continua până la data de 31 octombrie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *