Stadiul lucrarilor la Centura de Sud a Timisoarei Foto

Stadiul lucrarilor la Centura de Sud a Timisoarei Foto

- in Administratie, Locale, Slider, Stiri
0

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a venit cu noi detalii legate de stadiul lucrărilor la centura de sud a Timișoarei.

Astfel, potrivit reprezentanților instituției, în ultima perioadă, pe șantierul centurii s-a lucrat în principal la km 18+900, unde s-au efectuat foraje și s-au făcut lucrări de betonare pentru culeea 1 a podețului peste canalul de irigații, și la km 20+875, unde au început amenajarea de platforme pentru foraje și amenajarea traversării canalului de irigații.

Concret, aceste lucrări se realizează în zona comunei Moșnița Nouă.

La km 3+500 (zona localității Utvin), se desfășoară lucrări de decopertare a stratului vegetal, au fost amenajate platformele pentru foraj și a fost amenajată trecerea provizorie de pe o parte pe cealaltă a canalului de irigații de la km 2+800, a informat DRDP Timișoara.

Centura de Sud a Timișoarei va avea o lungime de 26 de kilometri, iar lucrările începute în această primăvară sunt realizate de către firma Tirrena Scavi. Valoarea contractului se ridică la aproximativ 58 de milioane de euro, la care se adaugă TVA, iar lucrările trebuie finalizate în doi ani.

Foto: Facebook DRDP Timișoara