Spitalul Municipal Timișoara este campion la atragerea fondurilor europene

Spitalul Municipal Timișoara este campion la atragerea fondurilor europene

- in Locale, Sanatate, Stiri
0

Spitalului Municipal de Urgență Timișoara este campion la atragerea fondurilor europene. Managerul unității medicale, dr. Olimpia Oprea, cu echipa sa, are zece proiecte în implementare, iar trei sunt finalizate. Banii sunt nerambursabili și provin de la Uniunea Europeană.

O parte sunt în parteneriate transfrontaliere cu Serbia sau Ungaria, altele cu primăria. ”În majoritatea suntem lideri de proiect, unele sunt implementate de primărie, în parteneriat cu spitalul. De asemenea, proiectele POR pentru ambulatorii sunt implementate de primărie, dar în echipă sunt și de la noi, iar proiectele au fost pregătite în comun. Este vorba de ambulatoriu ORL și balneofizioterapie. Înainte de a fi manager am inițiat și implementat proiecte în valoare de 7 milioane de euro. Pe lista de așteptare avem un proiect strategic pentru oncologie de 11 milioane de euro în parteneriat cu Gyula, pe programul Interreg România Ungaria. De asemenea, pe programul INterreg România Serbia, avem un alt proiect de 1 milion de euro pe lista de așteptare pentru un centru de recuperare oncologică”, a spus dr. Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal Timișoara.
Gh. M.