Viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără Amânar este la un pas să rămână fără atribuții. Sătul de minciuni, răfuieli pe Facebook și nesusținut de proiecte în Consiliul Local, Dominic Fritz îl “scutură” pe soțul Simonei Amânar. Fritz spune că i-a transmis lui Tabără Amânar că dacă nu își arată apartenența în echipa de conducere a primăriei și în voturile din CLT rămâne fără atribuții.
“Am avut o discuție cu domnul viceprimar Tabără pe care îl apreciez, dar i-am transmis că așteptarea mea este ca un viceprimar care conduce într-o bună parte aparatul primăriei trebuie să-și arate apartenența la această conducere și în voturile sale în Consiliul Local și mă aștept ca domnul viceprimar să susțină proiectele administrației în Consiliul Local și dacă în viitor această susținere nu se materializează pentru că nu este doar o susținere doar din vorbe, atunci îmi rezerv dreptul să schimb felul în care sunt delegate atribuțiile mele la viceprimari. Cred că este important pentru igiena administrativă în Primăria Timișoara să fim o echipă de conducere în care aparatul să poată sa aibă încredere și în care să nu apară constant impresia că lucrăm în două echipe diferite pentru că există un singur aparat de specialitate al primarului, condus de primar, iar atribuțiile delegate viceprimarilor funcționează pe baza încrederii și de aceea voi fi foarte atent cum se va materializa această susținere pentru aparatul administrativ în viitor“, a spus Dominic Fritz.