SOS tomata bănățeană! Aproape 40 de fermieri s-au înscris în program

SOS tomata bănățeană! Aproape 40 de fermieri s-au înscris în program

- in Actualitate, Agricultura, Locale, Stiri
0

Conform Direcției Agricole Timiș, aproape 40 de fermieri din județ s-au înscris în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, pentru anul 2017.

Doru Ioan Petanec, directorul DAJ Timiș, spune că s-au făcut inspecții la mai mulți fermieri, care au terminat plantatul tomatelor în condiții foarte bune. La unul s-a realizat a doua inspecție la fructificare, el a reușit să fructifice, în zona Jimbolia. “Așteptăm invitația de a mai inspecta alte ferme, care sunt în curs de finalizare. Ca să poată accesa cei 3.000 euro DAJ Timiș, la solicitarea fermierului, trebuie să meargă să certifice faptul că s-a finalizat plantarea și a început fructificarea”, a explicat directorul DAJ Timiș. Producătorii care au sere și vor să se înscrie în proiect pentru a primi 3.000 euro trebuie să își depună dosarul la DAJ Timiș, din Piața Libertății nr. 1 Timișoara și să dovedească faptul că dețin un teren de cel puțin 1.000 metri pătrați. Referitor la campania pentru anul 2017, ministrul Petre Daea a spus ca depunerea de cereri a început cu data de 1 martie și să se va încheia pe 15 mai.

Gh. M.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *