Soluții financiare de susținere a mediului antreprenorial prezentate într-un seminar organizat de CCIA Timiș

Soluții financiare de susținere a mediului antreprenorial prezentate într-un seminar organizat de CCIA Timiș

- in Economie, Locale, Stiri
0

Marți, 20 august, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) și Banca Transilvania, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, au prezentat antreprenorilor timișeni, în cadrul unui seminar de informare derulat la Centrul Regional de Afaceri al CCIA Timiș, soluțiile cele mai avantajoase de garantare a creditelor destinate inițierii sau dezvoltării afacerilor.

Soluțiile de finanțare și garantare destinate antreprenorilor declarați admiși în Programul Start-Up Nation 2018 -2019 și care intenționează să acceseze creditul punte de la Banca Transilvania, garantat de FNGCIMM, au fost completate cu subiecte legate de alte programe guvernamentale derulate de către FNGCIMM, dedicate atât persoanelor fizice – tineri care doresc să investească în dezvoltarea personală (“Investește în tine”), într-o locuință („Prima Casă”) sau o mașină („Prima mașină”) dar și altor categorii de aplicanți.

Temele au fost susținute de Gheorghe Lăpădat, director general FNGCIMM, Cristian Țepeneu, director Banca Transilvania Sucursala Timișoara, Cosmin Baiu, director Fondul Român de Contragarantate, Adrian Pășcuță, director AIMMPEAI Timișoara și Ciprian Alic, consilier management FNGCIMM.

CCIA Timiș organizează seminarii de peste zece ani privind informarea firmelor în privința legislației naționale și europene. O temă de mare interes este finanțarea, și astfel că astăzi am organizat un nou seminar împreună cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (…..). Suntem mulțumiți de relația de colaborare pe care o avem cu Fondul de Garantare de peste 10 ani, și, putem spune că sunt destul de multe firme care au apelat la acest sistem. Vreau să subliniez că toți cei care accesează programele Start-up Nation, Start-up Plus sau Prima Casă ca să poată beneficia de această garantare la finanțarea pe care o solicită trebuie să lucreze cu banca cu care Fondul de Garantare are convenție”, a spus Florica Chiriță, președinte executiv al CCIAT, gazda evenimentului.

Implicarea FNGCIMM în dezvoltarea Regiunii Vest și a județului Timiș indică faptul că în perioada 2002-2019, antreprenorii au accesat peste 5000 garanții, în valoare de cca 1,3 miliarde lei din care, în județul Timiș au fost aprobate peste 2400 în valoare de aproximativ 680 milioane lei. Programul Start-up Nation 2017-2019 a fost atractiv pentru cca 400 de antreprenori, cu garanții în valoare de peste 58 milioane lei, 148 de aplicanți fiind din județul Timiș.

Sunt onorat să revin la Timișoara pentru a organiza împreună cu partenerii noștri tradiționali un nou seminar de informare privind soluțiile de finanțare și garantare pentru antreprenori. La evenimentul de astăzi ne vom concentra pe modalitatea concretă de accesare a finanțărilor pentru susținerea tinerilor aplicanți ai programului Start-up Nation. Instituțional, prin procese interne de optimizare a activității am reușit să diminuăm comisionul de garantare la jumătate față de prima ediție, 2017-2018. Dacă atunci comisionul de garantare era de 2,8%, începând din acest an, societățile nou înființare vor beneficia de garanția fondului în procent de 80%, deci maxim 160.000 de lei, dar cu un comision mult diminuat. Astfel, vom reuși să susținem tânăra Românie antreprenorială în implementarea planurilor de afaceri, în crearea de noi locuri de muncă și în dezvoltarea unor obiective de investiții. Ne propunem să fim un partener activ al IMM-urilor, atent la implementarea planurilor de afaceri ale acestora. Pentru a facilita accesul antreprenorilor la sursele de finanțare, suntem preocupați să oferim un nivel confortabil al costurilor de garantare. În acest sens, pentru programul Start-Up Nation, am reevaluat riscul asociat acordării garanțiilor și am ajustat comisionul aferent acestui program până la 1,95% din valoarea garanției acordate“, a spus Gheorghe Lăpădat, director general FNGCIMM.

În Regiunea Vest au fost acordate beneficiarilor publici și fermierilor cca 700 de garanții, în valoare de peste 931 milioane lei, Județul Timiș înregistrând 215 de garanții în valoare de peste 340 milioane lei. Majoritatea acestor garanții au susținut programele de dezvoltare durabilă dedicate beneficiarilor publici locali pentru proiecte de infrastructură rutieră, socială și educatională, de alimentare cu apă sau canalizare.

Totodată, programul “Investește în tine”, lansat în 2018, a atras 50 de beneficiari din Regiunea Vest, garanțiile acordate fiind în valoare de 1.5 milioane lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *