Solutia gasita de Consiliul Judetean Timis pentru restaurarea Castelului Huniade

Solutia gasita de Consiliul Judetean Timis pentru restaurarea Castelului Huniade

Sunt șanse minime ca unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Timișoarei, Castelul Huniade, aflat chiar în centrul orașului, să fie complet restaurat până în anul 2021. Consiliul Județean Timiș a găsit o soluție prin care Castelul Huniade să poată fi pus în funcțiune, doar că va fi nevoie de ani de zile până se va ajunge la acest pas.

Miercuri, 25 septembrie, în ședința ordinară a Consiliului Județean Timiș, a fost votat un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea unui protocol de colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului, pentru asigurarea finanțării monumentului istoric Castelul Huniade prin Programul Național de Restaurare.

În urma discuțiilor pe care le-am avut cu ministrul Culturii, domnul Breaz, și cu directorul Institutului Național de Patrimoniu, am luat decizia de a demara acest proiect de consolidare, restaurare și punere în funcțiune a Castelului Huniade prin Programul Național de Restaurare. Și anume, astăzi, am aprobat protocolul cu Institutul Național de Patrimoniu, punem toată documentația din punct de vedere al proprietății la dispoziția Institutului Național și institutul va scoate la licitație documentația, studiul de fezabilitate sau DALI-ul pentru acest proiect, după care va preda consiliului județean, noi urmând să identificăm surse de finanțare pentru realizarea investiției propriu-zise“, a declarat Călin Dobra, șeful CJ Timiș.

Potrivit președintelui CJ Timiș, documentația realizată de Institutul Național de Patrimoniu, precum și conceptul restaurării și punerii în funcțiune vor fi predate cel târziu anul viitor. “În momentul în care vom avea acest document pus la dispoziție, noi vom urma mai departe cu proiectarea și cu execuția“, a detaliat Dobra.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *