Șoferul vinovat de accidentul în lanț de la Timişoara a facut infarct înainte de impact

Șoferul vinovat de accidentul în lanț de la Timişoara a facut infarct înainte de impact

- in Actualitate, Eveniment, Locale, Stiri
0

Accident bizar cu trei mașini într-o intersecție din Timișoara. Din primele informații se pare că  acesta a făcut infarct la volan, a intrat cu viteză în mașina din fața sa, care ulterior a ricoșat într-un alt autoturism. Apoi a intrat în gardul Cimitirului Eroilor.

Un bărbat a condus un autoturism pe Calea Aradului dinspre Consiliul Europei înspre strada Miresei, iar în apropierea cu strada Mitropolit Doctor Vasile Lăzărescu a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula  regulamentar, ulterior fiind proiectat pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului unul dintre autoturisme a fost proiectat într-un gard. Două victime au fost transportate la spital în vederea de acordări de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, a transmis IPJ Timiș.

Sursa foto: Info trafic jude. Timiș

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *