Polițiștii rutieriști din Timișoara au reținut un tânăr de 26 de ani bănuit de comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Luni, 30 septembrie, în jurul orei 18:05, bărbatul a fost oprit pe strada dr. Nicolae Paulescu de către polițiștii din cadrul Poliției Locale Timișoara întrucât nu ar fi respectat semnificația indicatorului accesul interzis.
“În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce autoturisme suspendat. Cercetările au fost preluate și continuate de către polițiștii Biroului Rutier Timișoara, iar în urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere“, a transmis IPJ Timiș.