Șofer amendat și lăsat fără permis de conducere pentru atitudine agresivă la volan. Tânărul era și drogat

Șofer amendat și lăsat fără permis de conducere pentru atitudine agresivă la volan. Tânărul era și drogat

- in Eveniment, Locale, Stiri
0

Polițiștii rutieriști au oprit miercuri, 3 aprilie, pentru control pe Calea Circumvalațiunii o mașină condusă un tânăr de 21 de ani.

Tânărul a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice ca și măsură complementară, întrucât a adoptat o atitudine agresivă la volan. În urma testării cu aparatul din dotare a tânărului de 21 de ani, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise“, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *