Poliţiştii de frontieră din Cenad fac cercetări în privinţa unui român care transporta şi se afla la volan sub inflența substanțelor psihoactive.
Duminică, 3 septembrie, în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timișoara s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unei mașini Opel Zafira, înmatriculat în România, un tânăr de 21 de ani.
“În baza profilului de risc, împreună cu organele vamale, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei și a autoturismului, ocazie cu care a fost descoperit un ambalaj de plastic transparent în care se aflau patru bucăți de diferite dimensiuni, susceptibile a fi MDMA, o substanță solidă de culoare maro închis, susceptibilă a fi rășină de cannabis (hașiș). Cu privire la cele descoperite, tânărul a declarat că a preluat autoturismul de la niște prieteni din Ungaria pentru a fi transportat în țară. Existând suspiciuni că șoferul a condus autoturismul sub influența substanțelor psihoactive, a fost solicitată prezența unui echipaj din cadrul Poliției orașului Sânnicolau Mare pentru efectuarea testării rapide cu echipamentele din dotare, rezultatul fiind pozitiv“, spun reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de introducerea sau scoaterea din țară de droguri de mare risc fără drept și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul aflat sub influența substanțelor psihotrope. Tânărul va fi prezentat luni procurorului D.I.I.C.O.T. – Seviciul Teritorial Timișoara , în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale ce se impun.