Polițiștii rutieriști au reținut un tânăr de 29 ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni rutiere
Miercuri, 11 octombrie, în jurul orei 16:30, polițiștii rutieriști au fost sesizați să intervină la un accident care a avut loc pe strada Trandafirilor din Dumbrăvița.
“Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a condus un autoturism pe strada Trandafirilor din Dumbrăvița, iar la intersecția cu strada Freziei, nu ar fi respectat semnificația indicatorului oprire și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani. În urma impactului, conducătorul auto, în vârstă de 47 de ani, a fost rănit. Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor. Acesta a fost identificat la scurt timp, în jurul orei 18:00, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta are permisul de conducere suspendat. Totodată, acesta a fost testat cu aparatul drugtest și au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise“, spun reprezentanții IPJ Timiș.
În urma probatoriului administrat, miercuri, 11 octombrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămate corporală din culpă, conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat, conducerea sub influența substanțelor psihoactive și părăsirea locului accidentului.
Ulterior, joi, 12 octombrie, tânărul a fost prezentat magistraților, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.