Starea de alertă modifică programul obișnuit de săvârșire a slujbei de binecuvântare a Noului An în județul Timiș.
Mitropolia Banatului informează că această slujbă va fi oficiată cu câteva ore mai devreme, din cauza restricțiilor impuse în România ca urmare a pandemiei cu noul coronavirus.
“Întrucât starea de alertă a fost prelungită și deplasarea în afara domiciliului este interzisă între orele 23.00 – 05.00, ținând seama de recomandările speciale ale autorităților pentru perioada de sărbători, slujba de binecuvântare a Noului An, care se săvârșea în momentul trecerii dintre ani, va fi săvârșită anul acesta la parohii imediat după slujba Vecerniei cu Litie din seara zilei de 31 decembrie 2020, iar la mănăstirile și schiturile din eparhie, după slujba de priveghere din ajunul Anului Nou. Dumnezeu să binecuvânteze cununa noului an 2021 și să reverse peste noi Harul și darurile Sale cele bogate, întru mulți și fericiți ani!“, a transmis Mitropolia Banatului.