Situaţie fără precedent în Timiş. Promovabilitatea la BAC a scăzut cu un procent, după ce aproape 100 de elevi din Făget au fost eliminaţi

Situaţie fără precedent în Timiş. Promovabilitatea la BAC a scăzut cu un procent, după ce aproape 100 de elevi din Făget au fost eliminaţi

- in Educatie, Locale, Slider, Stiri
0

Judeţul Timiş s-a făcut de ruşine, în acest an, la examenul de Bacalaureat. Asta după ce Ministerul Educaţiei a descoperit, după vizionarea înregistrărilor video din sălile de examen de la Liceul Teoretic “Traian Vuia” din Făget, că 94 din cei 176 de candidaţi înscrişi au copiat la BAC. Prin urmare, aceştia au fost eliminaţi din examen.

Astfel, şi promovabilitatea la examenul de Bacalaureat a scăzut în judeţul Timiş. “Am avut un procent de 65,84 înainte de contestații, 66,42 după contestații, dar, înainte de finalizarea controlului de la Făget și după eliminarea candidaților ce au fraudat examenul de bacalaureat, am coborât la procentul de 65,42, pierzând aproape jumătate de procent față de rezultatele înainte de contestații și 1 procent față de cele după contestații (înainte de eliminarea candidaților de la Făget)”, a anunţat Aura Danielescu, inspectorul şcolar general al judeţului Timiş.

Potrivit ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la centrul de examen de la Liceul Teoretic “Traian Vuia” din Făget, din cele 13 săli de examen, în 10 săli s-a constatat că nu s-a respectat întocmai procedura. “În una din cele 10 săli am constatat cu regret implicarea cadrelor didactice, care nu numai au permis elevilor să copieze, dar i-au şi sprijinit în acest demers”, a declarat revoltat ministrul Cîmpeanu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *