Situatie critica in trei zone din Timis. Gunoiul de pe strazi nu a mai fost ridicat de cateva zile

Situatie critica in trei zone din Timis. Gunoiul de pe strazi nu a mai fost ridicat de cateva zile

- in Administratie, Locale, Slider, Social, Stiri
0

Județul Timiș este pe punctul de a se confrunta cu o nouă situație critică, după ninsorile abundente de la sfârșitul săptămânii trecute, care pur și simplu au paralizat o parte din județ.

Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a declarat joi, 20 decembrie, că este posibil să fie convocat din nou Comitetul pentru Situații de Urgență. De data aceasta, subiectul va fi rezolvarea problemei cu care se confruntă trei zone din județ, unde gunoiul zace pe străzi, nefiind colectat în urma unei dispute izbucnite între două firme.

Avem o situație delicată pe trei zone ale județului Timiș. Societatea Brai Cata a intrat într-un conflict comercial cu societatea Polaris, Brai Cata având responsabilitatea colectării deșeurilor de la cetățeni, Polaris având responsabilitatea transportului deșeurilor de la stații la deponeul de la Ghizela. Nu este obligativitatea noastră și nici nu avem pârghiile de a intra într-o dispută comercială între două societăți, dar această dispută, din păcate, la momentul acesta, afectează Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor, prin fluxul de deșeuri care trebuie respectat în cadrul proiectului pe fonduri europene. Astăzi vom avea o ultimă analiză și vom decizia de a convoca un Comitet de Situații de Urgență, dacă este necesar, să avem un sprijin clar din acest punct de vedere legat de afectarea proiectului pe fonduri europene”, a declarat președintele Călin Dobra.

Potrivit șefului CJ Timiș, proiectul european în valoare de 45 de milioane de euro se va încheia la sfârșitul acestui an, dar urmează monitorizarea lui pe o perioadă de cinci ani. În cadrul acestui proiect a fost realizat și deponeul de la Ghizela. “S-a luat o decizie scurtă, de două, trei zile de a transporta deșeurile direct la Ghizela, dar nu este decizia salvatoare decât dacă Comitetul pentru Situații de Urgență va hotârî acest lucru, astfel încât în momentul în care va veni echipa de control pe proiectul pe fonduri europene să avem la bază niște justificări clare. Nici nu sunt colectate deșeurile și nici nu sunt transportate cele care au fost colectate până la momentul acesta”, a detaliat Călin Dobra.

În acest moment, zonele afectate sunt Jimbolia, Sânnicolau Mare, Deta și Făget.