Sirieni ascunși sub banchete și în portbagaj, la Vama Cenad

Sirieni ascunși sub banchete și în portbagaj, la Vama Cenad

- in Eveniment, Locale
0

Patru sirieni au fost scoși de polițiștii de frontieră din portbagaj și de sub banchetele a trei mașini ce aveau misiunea să îi ducă în Austria și Germania. Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii, la Vama Cenad

La Punctul de Frontieră Cenad s-au prezentat pentru a ieşi din ţară trei cetăţeni din Bulgaria, cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, la volanul a trei autoturisme. La controlul fizic al celor trei maşini, poliţiştii de frontieră au descoperit, în locaşe special amenajate, sub bancheta din spate, respectiv între bancheta şi portbagaj, patru bărbaţi ascunşi.“Din declaraţia persoanelor şi în urma verificărilor efectuate a rezultat că persoanele ascunse sunt cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani şi intenţionau să ajungă în Austria şi Germania. În cadrul primelor cercetări, ei au declarat că au plătit unor conaţionali, sume cuprinse între 6.000 şi 8.000 de euro pentru a ajunge la destinaţie”, spun reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Timişoara. Agenţii le-au întrerupt călătoria celor în cauză, cei trei şoferi bulgari fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de  trafic de migranţi, iar cei patru sirieni sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Poliţiştii de frontieră Sânnicolau Mare au depistat la rândul lor şase adulţi şi un minor, din Irak, care au încercat să treacă ilegal în Ungaria. Aceştia au fost reţinuţi la 100 de metri de metri de teritoriul statului vecin. „În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele, şapte adulţi şi un minor de 8 luni, sunt cetăţeni din Irak şi intenţionau să ajungă în Ungaria. Cei în cauză au declarat că s-au deplasat cu două autoturisme de ocazie până în localitatea Sânnicolau Mare şi de aici pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii”, spun reprezentanţii Poliţiei de Frontieră. Cetăţenii irakieni sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar la finalizarea cazului urmează să fi luate măsurile legale ce se impun.