Trei show-uri de zile mari au avut loc, sâmbătă seara, în centrul Timișoarei. În cadrul evenimentului „Celebrarea orașului”, atmosfera a fost încinsă de către Zdob și Zdub, Passenger și Rita Ora.
„Show incandescent cu Rita Ora la Timișoara, la Celebrarea Orașului. O seară de poveste. (…) Let her go… din zeci de mii de glasuri la Timișoara”, a precizat primarul Dominic Fritz.
„Celebrarea orașului” cuprinde peste 175 de evenimente culturale, sportive și comunitare, pentru toate vârstele.
În premieră absolută pentru evenimentele organizate la Timișoara, locațiile principale care găzduiesc sărbătoarea sunt Parcul Civic și Bulevardul I. C. Brătianu, zone din inima orașului care au o suprafață de peste 20.000 de metri pătrați.